CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ DE LA MIAMI OPEN | Irina Begu descifrează unde și de ce a irosit ocazia de a fi cea mai bună româncă din tenisul feminin mondial. „De aici și sursa dezamăgirii mele!” | EXCLUSIV 

Redactor:
Ilie Pavel

  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu a fost învinsă de Qinwen Zheng, 2-6, 6-1, 6-1, în turul doi al turneului Miami Open, românca fiind învinsă după două ore și trei minute de joc.

Irina Begu descifrează unde și de ce a irosit ocazia de a fi cea mai bună româncă din tenisul feminin mondial

Românca a primit 35 de puncte în clasamentul WTA și un cec de 30.885 de dolari.

Miami Open se desfășoară în perioada 21 martie – 2 aprilie, pe hard. Competiția e dotată cu premii de 8.800.000 de dolari.

ProSport: Irina a fost un prim set în care ai excelent cu primul serviciu, procentaj de 88 la sută. Te-au incomodat apoi condițiile de joc, vântul, a schimbat ceva Zheng?

Irina Begu: Cred că am avut la începutul setului 2 destul de multe șanse, în primul ghem mai ales. Aș fi putut să intru în avantaj și în setul al doilea. L-am pierdut după care jocul nu a mai mers atât de bine în favoarea mea. S-au înmulțit greșelile neforțate, am lovit mai scurt. Am avut prea multe fluctuații și lucrul acesta s-a văzut. De aici și sursa dezamăgirii mele după acest meci.

Ai încercat să insiști pe reverul ei ca să deschizi terenul și să închizi punctul cu dreapta, lovitura ta cu care faci winner?

Am încercat să joc mai liftat, mai înalt, atât pe reverul ei cât și pe dreapta. Am intenționat să mut jocul în direcția unde îmi plăcea mie mai mult. Și Zheng joacă liftat, eram oarecum, la un moment dat, joc pe joc. Cred că ea a servit mai bine, atât în setul al doilea cât și în al treilea, față de mine. Procentajul meu a scăzut, nu am mai câștigat punctele acelea gratis așa cum a fost în primul set cu serviciul. Probabil de acolo și mai multe erori neprovocate.

Contabilizate, raliurile din setul decisiv au fost câștigate de tine. Schimburile lungi cu modificări de direcție.

Chiar dacă a fost 1-6 în setul decisiv, nu reflectă jocul din manșa a 3-a! Per total am făcut un ultim set mai bun decât al doilea dar nu a fost suficient. Momentele importante nu mi le-am fructificat. Am început cu 1-0, am avut două mingi de break să fac 2-0. Ea a servit bine, adică și-a jucat șansa. Cred că am avut prea multă inconsecvență și asta s-a văzut la nivelul ăsta.

La Miami, Begu a câștigat primul meci în ultimele două luni

Sfert finalista la Charleston în 2016 când Caroline Garcia a numit-o „țigancă împuțită”, Irina Begu este românca cu cele mai tari rezultate pe zgura verde americană după Irina Spîrlea, finalistă în 1997 la cel mai vechi turneu feminin din Statele Unite.

Te avantajează acestă suprafață lentă de aici de la Miami despre care spuneai că este un fel de „zgură verde” pentru ceea ce urmează pentru tine la Charleston?

Îmi place suprafața, din păcate pentru mine turneul de la Miami s-a încheiat. Rămâne să mă concentrez pentru următorul concurs și să fac acolo un rezultat mai bun.

Tu ai avut la Cherleston cele mai bune rezultate dintre românce. Te simți confoltabil pe un gen de zgură, verde, ceva mai iute decât cea roție europeană?

Evident că îmi place zgura roșie pentru că pe ea am crescut și pe ea m-am antrenat atâția ani însă îmi place și zgura verde. Turneul de la Charleston este foarte bine organizat și mă simt minunat acolo. Am decis și anul acesta să joc acolo.

Parcursul Irinei Begu la Charleston, următorul turneu la care va participa:

  • 2021: optimi, pierde la Ons Jabeur
  • 2018: optimi, eliminată de Daria Kasatkina
  • 2017: sferturi, învinsă de aceeași rusoaică Daria Kasatkina după ce Samantha Stosur
  • 2016: sferturi, depășită de Angelique Kerber (nr. 2 mondial la acea dată) odată ce câștigase cu Caroline Garcia într-un prim tur în care franțuzoaica a jignit-o făcând-o „țigancă împuțită”. Irina le-a învins apoi pe Mattek-Sands și Monica Puig (viitoare campioană olimpică, peste 4 luni, la Rio de Janeiro).

De ce pariază Begu că România va reveni în Grupa Mondială a Cupei Federației

Nouă ani a jucat Irina pentru națională în cea mai tare competiție feminină pe națiuni din lume înainte să se retragă din selecționata exact la meciul de debut al lui Horia Tecău în postura de căpitan-nejucător.

Ai rămas cu sufletul alături de naționala feminină a României chiar dacă te-ai retras din reprezentativa de Cupa Federației. Cum cataloghezi acest baraj contra Sloveniei de o importanță majoră?

Un meci greu, emoțiile și presiunea de la Fed Cup nu se compară cu niciun meci individual. Fetele au jucat și de fiecare dată au făcut față foarte bine presiunii. Factual…că se joacă în Slovenia, publicul local le va încuraja pe slovene dar eu zic că vom avea o șansă foarte bună. Atât Jacqueline (n.r. Cristian) cât și Ana (n.r. Bogdan), Irina (n.r. Bara), mai este și Monica (n.r. Niculescu), am credința că pot face un rezulta foarte bun și să aducă echipa României în Grupa Mondială.

Vorbeam de zgură. Este un avantaj pentru noi în meciul acesta jucat pe zgură, în aer liber?

Cu siguranță. Atât Ana cât și Jacqueline joacă bine pe zgură.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă radical. Ciolacu, anunț în direct la TV: Trebuie să intre în zona de...
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă radical. Ciolacu, anunț în direct la TV: Trebuie să intre în zona de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×